Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 septembrie 2011
Informare · adoptat tacit
Mihăiță Calimente
Discurs
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Am crezut că nu înțeleg sau că nu aud bine. Este vorba ca actualul Parlament, în 2011, să semneze sau să fie de
acord să dea votul pentru tratate încheiate între 1956 și 1989. De ce nu încheiate între 1305 și 1410, pentru că este tot același lucru?!
Eu cred că domnul secretar de stat, domnul ministru, ar fi trebuit să ne explice mai pe îndelete despre ce este vorba, pentru că, între timp, comunismul a fost condamnat, știm care este puterea din Republica Democrată Coreeană și comportamentul acestei puteri, care de foarte multe state ale lumii civilizate este considerată ca o putere teroristă. Deci nu înțeleg ce rol avem noi în a ratifica lucruri care s-au întâmplat în urmă cu 40-50 de ani și, cu atât mai mult, ce relații mai avem noi cu această Republică Democrată Coreeană astăzi.
În mod oficial vă anunț că eu personal voi vota împotriva acestui proiect de tratat. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.