Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 decembrie 2017
Informare · informare
Eugen Tomac
Discurs
## Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Asistăm la un precedent extrem de periculos, pentru că, pe lângă conotația pe care o are proiectul de lege aflat la poziția 3, cu privire la înființarea liceului de la Târgu-Mureș – și aici vreau să înțeleagă colegii de la USR o chestiune extrem de importantă: nu ne jucăm cu reguli ce țin de esența statului de drept. Avem pe rol un proces. Inspectorul general este cercetat pentru abuz în serviciu tocmai pentru că a încălcat legea. Nu putem noi, aici, în Parlament, să dăm o lege pentru o singură instituție în această țară.
Deci cred că ar trebui să fim destul de lucizi și vă cer, domnule președinte, să mai supuneți o dată votului reîntoarcerea la comisie a acestui proiect de lege. Nu are sens, în prag de sărbători, să creăm tensiune inutilă în țară. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.