Florică Ică Calotă

Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,

Declarația mea politică se numește „Avem nevoie de politici structurale în piscicultură și acvacultură”.

România este un importator net de pește și produse pescărești, importând anual peste 100.000 de tone și realizând din producție internă circa 15.000 de tone.

Pe lângă peștele congelat – macrou, hering, cod –, pe care nu-l produce, ci îl importă, piața românească apelează și la importuri pentru speciile care se produc în România, respectiv crap, păstrăv, adus mai ales în stare vie din țările vecine – Ungaria, Bulgaria –, la prețuri aflate mult sub costurile de producție autohtone.

România deține aproximativ 97.000 de hectare amenajate pentru piscicultură, înregistrate în registrul unităților de acvacultură, și încă 40.000 de hectare neînregistrate.

Totalul suprafeței amenajate pentru piscicultură în zona continentală, la nivelul Uniunii Europene, este de circa 400.000 de hectare.

Specificul activității de piscicultură a României este similar cu cel al altor țări din Europa Centrală și de Est – Ungaria, Polonia, Cehia, Germania –, și anume creșterea crapului în policultură cu alte specii de apă dulce care valorifică potențialul trofic al apelor din amenajările piscicole, utilizând toate nișele trofice disponibile.

Specificul acestui tip de piscicultură practicat în România este constituit de faptul că speciile tradiționale au cel mai lung ciclu de producție din zootehnie, respectiv 3-4 ani, și că producerea acestora se face în regim semiextensiv sau semiintensiv, cu utilizarea resurselor locale, atât în ceea ce privește materiile prime, cât și forța de muncă din spațiul rural.

După integrarea României în Uniunea Europeană, deoarece specificul Uniunii Europene îl constituia activitatea de pescuit comercial în mările și oceanele lumii, activitatea de piscicultură a fost dislocată de la agricultură, unde îi este locul firesc, și subsumată activităților maritime și de pescuit.

În acest mod, toate programele subvenționate și de investiții de care a beneficiat sectorul agricol au ocolit sistematic piscicultura, mai ales din cauza asocierii pisciculturii, care este o activitate care îmbină activitățile agricole cu zootehnia, cu pescuitul, care nu poate fi subvenționat, deoarece extrage resurse naturale din mediul înconjurător.

În acest mod, peștele a devenit singurul produs agricol care nu a primit subvenție niciodată.

În aceste condiții, avem nevoie urgent de politici structurale pentru relansarea pisciculturii și acvaculturii în România.

Mulțumesc.

Ică Florică Calotă, deputat al ALDE.