Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 noiembrie 2011
Declarații politice · adoptat tacit
Vasile Mocanu
Discurs
## Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Declarația politică de astăzi am intitulat-o: „Unde sunt banii?”
Proiectul de buget pe anul 2012 prevede la capitolul sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale cu aproape 8 milioane de lei mai puțin pentru județul Iași, față de anul trecut. Această reducere afectează, în principal, cheltuielile din zona asistenței sociale, dar și finanțările lucrărilor din zona infrastructurii.
Cum acest trend descrescător în ceea ce privește bugetele județelor se întâlnește cam peste tot în Moldova – cea mai săracă regiune a României și printre cele mai sărace ale Uniunii Europene –, ne întrebăm dacă actualul Guvern a condamnat definitiv la sărăcie această parte a țării.
Mai mult, în aceste condiții de pauperitate crescândă apare tot mai stranie satisfacția cu care anumiți membri ai Guvernului, în frunte chiar cu premierul Emil Boc, anunță pe diferite canale media că economia națională și-a revenit din recesiune și că România reprezintă unul dintre elevii europeni care și-a făcut cel mai bine temele date pentru acasă de către FMI.
Păi, dacă economia și-a revenit, unde sunt banii?
Reamintesc că județul Iași este cel de-al doilea județ al României ca număr de locuitori, că deține cele mai multe și cele mai bune licee și școli, dar și cele mai bune și cele mai puternice spitale, dar totodată și cele mai proaste drumuri județene, și că gradul de sărăcie din mediul rural este enorm.
Impresionat de toate aceste lucruri, Cabinetul Boc a promis ieșenilor, într-o ședință de guvern ținută chiar în capitala Moldovei, că va sprijini toate proiectele necesare dezvoltării județului.
Așadar, unde sunt banii? Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.