Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Horia Cristian
Discurs
## Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Eu sunt inițiator din întâmplare, în sensul că am semnat acest proiect de lege care mi s-a părut un proiect de lege inteligent și rupt din viață, care spune că în cadrul aceluiași club sportiv pot să activeze și sportivi profesioniști, și amatori.
Guvernul, în înțelepciunea sa nețărmurită, a dat un răspuns care frizează ridicolul și care nu are nicio legătură cu subiectul, și care spune că nu se poate ca acest lucru să se întâmple, pentru că există reguli și regulamente, și că cluburile trebuie să activeze în federații, ceea ce este perfect adevărat.
Singura problemă este că diferența dintre sportivii amatori și profesioniști este că unii primesc indemnizație și unii nu primesc indemnizație.
Și la ora actuală sunt sportivi amatori care activează în cadrul acestor cluburi sportive și ei nu primesc indemnizație.
Diferența fundamentală este că, la un moment dat, va veni omnipotenta Curte de Conturi, va analiza și va citi legea pe litera ei și pe forma ei, și nu pe fondul ei, și va spune că este ilegal să indemnizezi numai anumiți sportivi din clubul respectiv și că trebuie indemnizați toți sportivii.
Ca atare, iei trei paie și le împarți la patru sportivi. Or, noi știm foarte bine că în cluburile sportive, în special în cele departamentale sau în cele care sunt ale unităților administrativ-teritoriale, care sunt finanțate direct de la bugetele locale, banii sunt foarte puțini, și atunci aceste cluburi indemnizează sportivii care într-adevăr au rezultate foarte bune.
Să nu credeți că aceste indemnizații ating sume impresionante, sunt de regulă în limita a câteva sute de lei pe lună. Va veni, așa cum spuneam, omnipotenta Curte de Conturi și va spune că toți sportivii trebuie indemnizați, pentru că toți sunt legitimați, pentru că toți au participat la competiții și, ca atare, trebuie acești bani împărțiți la toți sportivii.
Or, acest proiect de lege vine să clarifice foarte simplu, flexibil și eficient această situație posibilă. Așa cum spuneam, ministerul și-a exprimat un punct de vedere ridicol împotriva acestui proiect de lege și el a îndeplinit toate condițiile necesare și suficiente pentru a fi respins.
Grupul parlamentar PNL va vota „nu” pentru respingerea acestui proiect.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.