Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 septembrie 2013
Informare · respins
Mircea Nicu Toader
Discurs
## Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Fac parte din grupul de inițiatori ai acestui proiect de lege care, în esență, știți foarte bine, prin celebra Ordonanță a Guvernului nr. 7 s-au asigurat diferitelor localități din mediul rural diferite proiecte de infrastructură, alimentări cu apă, terenuri sportive și așa mai departe.
Când s-a plecat la acest program, s-a plecat de la inițierea unui studiu de prefezabilitate, stabilind și costurile estimative pentru anumite lucrări, în special la alimentările cu apă, unde, odată procesul de execuție durând foarte mult..., și trebuie să o spunem că de când s-a hotărât aplicarea Ordonanței nr. 7 și până în prezent au trecut 7 ani de zile. Vă dați seama că în aceste condiții de multe ori prețurile
diferitelor materiale au crescut și a fost nevoie pentru o suplimentare a acestor devize inițiale, stabilite pe bază de ordonanță, iar pentru faptul că Guvernul a spus: „Domnule, nu te încadrezi decât în suma respectivă!”, foarte multe lucrări au fost nefinalizate.
Proiectul nostru solicită în mod expres, pe baza unor documentații foarte precise, acolo unde este cazul, să se poată suplimenta alocațiile bugetare, altfel, păcat de banii pe care i-am investit. Fiindcă vă dau un exemplu: alimentarea cu apă, de pomană am băgat conductele în pământ dacă nu reușim să facem stațiile de alimentare, puțuri sau, până la urmă, partea de distribuție și de tratament.
Ăsta e motivul pentru care noi am solicitat să nu mai existe această plafonare, ci, de la caz la caz, așa cum s-a făcut la un moment dat, să poată fi ridicat plafonul.
Eu sper că Ministerul Dezvoltării va accepta, fiindcă altfel nu avem decât o singură soluție: să rămână din cele 54 de mii de investiții publice nefinalizate și astea și, cu timpul, vă dați seama, se deteriorează și n-am făcut altceva decât am aruncat banii pe fereastră.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.