Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 septembrie 2017
other · respins
Tinel Gheorghe
Aprobarea suplimentării ordinii de zi 32
Discurs
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi, Intervenția mea este pe procedură.
Și am să vă supun atenției un aspect care reiese din analiza documentelor pe care noi astăzi le dezbatem.
Discutăm despre o cerere de reexaminare din martie 2012, a fostului președinte Traian Băsescu, martie 2012. Discutăm despre o inițiativă legislativă din 2010, decembrie 2010, înregistrată la Biroul permanent în 2011, în februarie, dacă nu mă înșel.
Păi suntem în 2017, în septembrie, iar urgența, oportunitatea, necesitatea acestei inițiative legislative derogau tocmai din ceea ce se întâmplase în 2005, 2008 și 2010, ca urmare a viiturilor care s-au produs pe Siret. Și noi venim acum și spunem: „domnule, n-am... hai să analizăm legea respectivă”.
Și nici măcar nu dăm o soluție. Pentru că eu întreb ministerul: are soluție? Dacă mâine se produce o nouă viitură acolo, care este soluția, doamnă ministru?
Foarte bine, nu susțineți legea în forma în care a fost ea promovată. Ministerul, Guvernul ce soluții au?
Sunt totuși 16 ha de pădure, acolo, care grevează buna funcționare a afluenței peste pod și scurgerea râului Siret. Ce soluții dați dumneavoastră? Adoptăm cererea de reexaminare și respingem legea. Care e soluția?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.