Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Horia Cristian
Discurs
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Proiectul de lege ridică o problemă foarte interesantă, legată de relația pacientului cu spitalul și, principial vorbind, pacientul trebuie și poate să se aștepte din partea spitalului la vindecarea totală, pentru care plătește el sau casa de asigurări.
Proiectul de lege ridică problema specifică a infecțiilor intraspitalicești și întrebarea este dacă ele constituie sau nu constituie malpraxis. Și până la urmă trebuie să ne uităm la principiile care guvernează sistemul și vom vedea că, de fapt, asigurarea de malpraxis nu este de malpraxis, adică de practică greșită, ci este o asigurare de răspundere civilă, care, de fapt, este o garanție a succesului tratamentului. Dacă pacientul se simte prejudiciat și simte că drepturile lui au fost încălcate, drepturile civile, atunci el se poate adresa fie mediatorului, fie instanței pentru despăgubiri, și spitalul poate să recurgă la asigurarea de răspundere civilă medicală.
Faptul că se folosește un termen împământenit, de malpraxis, duce la interpretarea greșită a principiului vindecării și a principiului garanției vindecării, și proiectul de lege, chiar dacă este greșit și el nu rezolvă problema, relevă această problemă, pentru că ea există.
Proiectul de lege este greșit, așa cum spunea și raportul comisiei și Grupul parlamentar PNL va vota „da”, pentru respingere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.