Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 februarie 2014
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mircea Nicu Toader
Discurs
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Titlul este corect, ideea este bună, depinde cum o aplicăm.
Am mai avut o modalitate de stimulare cu 75% și, dacă ne uităm cine au fost persoanele care au primit acest stimul, vedem că n-au avut nicio legătură, practic, cu realitatea și cu fondurile europene.
Dacă există și un criteriu de acordare – și cel mai corect ar fi _post-factum_ , după ce s-a realizat acest proiect, ca să poți să fii sigur că acești bani sunt utilizați la cei care merită –, este util. Dacă nu, vom găsi iarăși o găselniță, șeful va trece pe listă tot felul de persoane din sistem care beneficiază de aceste sporuri... Sporuri, aceste suplimente financiare foarte importante, cu efecte nule în realitatea pe care o dorim noi.
Acesta este și motivul pentru care grupul nostru se va abține de la acest vot. Este util, dar nu este stabilit bine criteriul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.