Oana Manolescu

Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,

Urmează un eveniment important pentru albanezii din România și pentru albanezii din toată lumea, și anume ziua națională.

În 9 octombrie 1912 a început primul război balcanic, iar trupele sârbe și muntenegrene au pătruns pe teritoriile locuite de albanezi. Pericolul era ca acestea să fie împărțite între țările beligerante.

În această situație, la 5 octombrie, deputatul de Berat, Ismail Qemali, vine la București, se întâlnește cu diaspora albaneză foarte puternică de atunci – erau circa 30.000 în țară – și împreună cu conducătorii diasporei albaneze din București hotărăsc declararea independenței Albaniei, lucru care s-a întâmplat la Vlora, în 28 noiembrie 1912, avându-i alături Ismail Qemali pe cei trei conducători ai diasporei albaneze din București, diasporă care a fost totdeauna ajutată moral și material de către statul român. Au trecut deci 103 ani de atunci.

Dar trei zile mai târziu, după 28 noiembrie, este Ziua Națională a României și a românilor de pretutindeni. Aș dori să leg aceste două evenimente în cuvântarea mea.

Avem o țară în suflet, este Albania. Pământul albanez strămoșii ne-a-nvelit, însă de generații trăim în România și glia-i, cu căldură, frățește ne-a primit.

Niciodată nu este târziu pentru exprimarea sentimentului de iubire, a atașamentului pentru țara natală sau, dacă aparții unei alte etnii, față de țara care ți-a primit strămoșii, bunicii, părinții, rudele ori pe tine.

Numai trei zile despart cele două sărbători naționale: a Republicii Albania – 28 Noiembrie și a României – 1 Decembrie.

Chiar dacă foarte multe evenimente au despărțit de-a lungul veacurilor cele două popoare, vremea le-a lăsat spiritul aproape, așa cum din Antichitate au fost, prin asemănarea lor sufletească, datorită înrudirii marilor triburi ale tracilor și ilirilor.

Sudura sufletească dintre români și albanezi a fost dovedită în nenumărate ocazii, și mari, și mărunte: fiecare a luptat pentru independență, fiecare a muncit pentru prosperitatea țării lui, dar albanezii au venit de-a lungul timpului pe pământul acestei țări ca spre fratele mai mare al ținuturilor lor.

În zonele submontane ale Carpaților Meridionali sunt foarte multe nume de origine albaneză. Căsătoriile etnice mixte au fost și sunt și azi o realitate. Motivele populare de pe țesături sunt de cele mai multe ori aproape identice. Zeci de cuvinte din anticul fond lingvistic traco-ilir se regăsesc în ambele limbi.

Stabilindu-se cu zecile de mii aici, de-a lungul vremurilor, albanezii au devenit cetățeni loiali patriei de adopție: au luptat în armata română, au suferit și mulți au pierit în închisorile comuniste, România modernă s-a ridicat și cu brațele lor, a înflorit și cu ajutorul gândirii lor, au respectat legile țării. Cei care nu au făcut-o sau nu-i cunosc ori nu vor să-i recunoască nici astăzi legile, majoritari sau minoritari, nu și-au găsit ori nu-și găsesc niciodată cu adevărat locul în țara în care trăiesc.