Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 decembrie 2017
Declarații politice · adoptat
Silvia Monica Dinică
Discurs
Domnule președinte de ședință, vă mulțumesc. Stimați colegi,
„Provocările cu care ne confruntăm în prezent sunt fără precedent. Mai mulți oameni trăiesc pe această planetă acum decât în orice alt moment din istorie. Populația lumii s-a dublat în ultimii 30 de ani. Ne confruntăm cu o presiune crescândă asupra resurselor naturale limitate ale lumii. Tehnologia avansează cu o viteză foarte mare. Se schimbă felul în care oamenii lucrează, gândesc și aleg să se conecteze. Se schimbă valorile culturale. Instituțiile noastre politice și financiare, cele dedicate îngrijirii sănătății și cele dedicate educației sunt supuse unei presiuni enorme. Nu există într-adevăr un alt moment în istorie către care să putem privi înapoi și spune: ei bine, acest lucru s-a mai întâmplat. Lumea se află într-un moment cu adevărat nou și vom avea nevoie de fiecare gram de ingeniozitate, imaginație și creativitate pentru a ne confrunta cu aceste probleme.”
Am inclus aici un citat care aparține domnului profesor de științe ale educației Ken Robinson, din Marea Britanie, cunoscut pentru experiența și expertiza în domeniul educației la nivel internațional.
Educația prezentului ne va influența, incontestabil, viitorul. Domnule ministru al educației,
Doresc să vă aduc în atenție cel mai recent raport ce face o radiografie a situației din educație. După cum știți, Comisia Europeană realizează anual studii în domeniul educației și formării, cuprinse sub titulatura „Monitorul educației
și formării”. Săptămâna trecută a fost lansat Raportul pentru anul 2017 privind starea educației din România.
Comparația indicatorilor-cheie pentru țara noastră și Uniunea Europeană exprimă în mod evident vulnerabilitățile sistemului. Conform acestui raport, indicatorii-cheie de performanță ai sistemului au valori semnificativ diferite de cele ale mediei Uniunii. Aflăm că, în ceea ce privește părăsirea școlară timpurie din sistemele de educație și formare, România înregistrează un procent de 18,5%, comparativ cu 10,7, în Uniunea Europeană.
Și procentele de tineri cu vârsta de 15 ani cu un nivel scăzut de cunoștințe în matematică, știință și citit sunt îngrijorătoare. Se apropie procentele de 40%, în timp ce în Uniunea Europeană acestea sunt de două ori mai scăzute. Mai mult, participarea adulților la procesul de învățare continuă este sub 2%, în timp ce acest procent la nivelul Uniunii este de 10%. Ponderea elevilor cu o performanță scăzută în ceea ce privește competențele de bază rămâne una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană. Finanțarea pentru educație a fost și rămâne foarte scăzută. Riscul de părăsire timpurie a școlii rămâne ridicat, cu consecințe pentru piața forței de muncă și pentru creșterea economică.
În ceea ce privește combaterea inegalităților și promovarea incluziunii, raportul evidențiază că rata ridicată a părăsirii timpurii a școlii este concentrată în zonele rurale și în rândul romilor. Rolul implementării unui program național de tip „școală după școală” este esențial și vă adresez, domnule ministru al educației, rugămintea de a sprijini și a implementa cât mai curând posibil acest program. De asemenea, vă rog să aveți în vedere finalizarea cât mai curând a elaborării unui mecanism de alertă timpurie cu privire la părăsirea timpurie a școlii.