Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 septembrie 2010
Informare · informare
Aurelia Vasile
Discurs
## Domnule președinte de ședință,
Vreau să-i spun domnului deputat Mircea Toader, liderul Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, că, în conformitate cu art. 38 alin. (1), cu 37, liderii grupurilor stabilesc ordinea de zi și programul, iar la 38 cu (1) se spune că „ponderea în Comitetul liderilor grupurilor parlamentare este dată de proporția grupului parlamentar reprezentat de lider în numărul total al deputaților, conform configurației politice inițiale.”
Dacă dumneavoastră v-ați întâlnit din nou cu partidul cucilor, dacă la această întâlnire ați fost numai, poate, cu UDMR și cu minoritățile, este numai problema dumneavoastră, că, din ceea ce știu, nici noi, nici Partidul Național Liberal nu am participat la această ședință în semn de protest pentru frauda care avusese loc în cadrul ședinței de vot final a Camerei Deputaților.
Deci, domnule Toader și domnule președinte de ședință, în conformitate cu art. 38 alin. (1), acea întâlnire despre care povestește domnul deputat Toader nu a fost validată. De ce? Pentru că reprezentanții Grupului Partidului Național Liberal și ai Partidului Social Democrat și Conservator nu au participat.
Deci dacă domnul Toader crede că își poate lua partidul cucilor lângă Domnia Sa, ca să stabilească o majoritate conjuncturală, se înșală.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.