Dan Sabău

Domnule președinte,

## Distinși colegi,

Dezbatem astăzi poate una dintre cele mai importante atitudini pe care Parlamentul le-a avut, adică a produs o lege și este confruntat cu infirmarea ei de către Guvern.

Oscilăm între anestezii locale și anestezii generale, oscilăm între vivisecții, ruperi de ritm și se amintesc permanent greșeli legislative pe care le tot plătim, și plătim din urmă, când am putea să plătim la timp și nu ne-am mai trezi cu reportări și fenomene care ne costă ulterior.

Ne aflăm într-un moment în care votul de la Camera Deputaților — în unanimitate și în cadrul unui spectacol de orgă de lumini, cu miniștri prezenți, cu miniștri absenți, cu actuali miniștri și cu foști miniștri — a stabilit un punct de vedere aplaudat la scenă deschisă de către cei prezenți, aplaudat în o serie de medii și care însemna că, în sfârșit, după 1989, încercăm să reașezăm lucrurile acolo unde ar trebui să fie așezate.

A venit, ulterior, o ordonanță, după părerea mea, dizarmonică, o ordonanță care voia să restabilească un punct de vedere care conservă banii, care ne face să reportăm bani la sfârșitul anului, care ne face ca, la un moment dat, în luna decembrie, în învățământul de anul trecut să dispară niște bani care, se spune, n-au fost cheltuiți. Urma să se întâmple același lucru și acum, în condițiile în care, totuși, 6% din PIB a fost votat și a fost marele beneficiu al ultimului an, al lui 2008, în legătură cu învățământul din România.

Aș vrea să vă spun că este vorba despre învățământul din România și că învățământul din România caută să se acordeze odată cu PIB-ul pe care l-a primit, odată cu pactul pentru educație și, în al treilea rând, cu Procesul Bologna, care stabilește pentru toată Europa cam ce bani, cam ce este nevoie și ce înseamnă economia cunoașterii și cum se poate obține ea.

Am să vă citesc câteva dintre punctele conținute în Programul de guvernare. Respectivul document reprezintă mult mai mult decât o simplă ofertă politică a Guvernului, reprezintă legea după care se conduce întreaga activitate a Executivului și motivul pentru care Cabinetul Tăriceanu se află la conducerea acestei țări. Guvernanții aveau sarcina, dată de Parlamentul României, „să asigure acces egal sporit

la educație, calitatea ridicată a educației, pregătirea societății bazate pe cunoaștere, descentralizarea și depolitizarea sistemului educativ” — și insist să vă aduc aminte despre transformarea educației în resursă de bază a modernizării României —, „considerarea investiției în capitalul uman ca investiția cea mai profitabilă pe termen lung, dezvoltarea instituțională a educației permanente” și, în final, „6% din PIB pentru educație”.

Accesul egal la educație știm deja că în România este, mai degrabă, din nefericire, o iluzie. Actualmente, doar un sfert din elevii din mediul rural ajung să urmeze liceul. Proporția elevilor din mediul rural care obțin rezultate slabe la limba română și matematică este de două până la șase ori mai mare decât a celor din mediul urban. Proporția celor care obțin rezultate foarte bune la aceleași discipline este de două până la trei ori mai mică. Calitatea ridicată a educației și pregătirea societății bazate pe cunoaștere au rămas o frază, o hârtie fără valoare.