Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 decembrie 2013
procedural · adoptat
Márton Árpád Francisc
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor,
Articolul 19 alin. (3) din această lege spune că propunerile făcute „vor nominaliza candidatul pentru postul de titular, precum și candidatul pentru postul de supleant și se înaintează Birourilor permanente ale celor două Camere în termen de 15 zile”. Adică, maximum 15 zile. Și într-o singură zi putea fi înaintată propunerea de către grupurile parlamentare pentru acest consiliu.
Iar la alineatul (5) al aceluiași articol, ultima frază zice astfel: „În situația în care nu s-au făcut propunerile în termenul prevăzut la alin. (3), consiliul de administrație funcționează valabil în componența a cel puțin 9 membri validați”, exact pe ideea că s-ar putea să se repete, să se iște probleme cu nominalizarea celor doi membri de la Televiziune.
Ca atare, putem avea până la sfârșitul anului, când ne vom reîntâlni pentru buget, tot așa, împreună, putem să dăm și un vot pentru Consiliul de administrație, respectând prevederile din această lege, deci nicio problemă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.