Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 februarie 2008
procedural · respins
Mihai Ungheanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor colegi,
Chestiunea este veche, nu este nouă. Propunerea a fost în Senat o dată, iar Senatul a votat împotriva acestei donații, ca să-i zic așa, a imobilului către GDS și, ulterior, aceasta s-a dus la Camera Deputaților. Prin reexaminare, ni s-a cerut să revenim, la Senat, asupra acestei propuneri și să dăm acest imobil GDS-ului.
Am avut argumente și prima dată, și a doua oară, și anume că nu vedem de ce doar o fundație dintre multele să aibă acest privilegiu. A căzut și prima dată, și a doua oară, și iată că ne aflăm într-o situație în care, scos pe ușă, acest proiect este introdus pe fereastră. Or, noi nu ne putem lăsa păcăliți de acest lucru.
Aprecierea asupra activității GDS presupune o discuție mai amplă. Foarte mulți, și cu texte tipărite și de autoritate, spun că este un grup de monolog social, că nu a realizat ceea ce a anunțat în proiectul pe care l-a prezentat din 1990 încoace.
Deci nu este cazul să intervenim și să susținem ceea ce a fost respins de două ori în Senat, să dăm un vot contra votului anterior, atât timp cât noi am avut atunci argumente care au dus la votul de respingere a acestei propuneri.
Eu sunt împotriva acestei propuneri auzite mai înainte, fără să am nimic personal cu nimeni.
Vreau să nu se creeze un regim de privilegiu, mai ales într-un climat în care în cultura română există un monopol mascat de opinie. Nu se practică dialogul, iar unele fundații pretind să aibă mai multe drepturi decât altele. Nu văd motivația pentru care Parlamentul României să facă asemenea cadouri. Am spus-o, o spun și acum: evident că noi vom vota împotriva unei asemenea cereri de reexaminare, adică suntem pe poziția comisiei.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.