Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 martie 2011
other · Trimis la votul final
Niculae Mircovici
Discurs
Domnule președinte, Doamnelor și domnilor colegi,
Dacă observați, poziția 4, cu care suntem de acord și a fost de acord și comisia, reprezintă unul dintre punctele cele mai importante ale modificării Legii nr. 85 privind statutul cadrelor militare. Ea aduce, practic, prin această prevedere Armata Română în rândul celorlalte armate în ceea ce privește obligația participării în teatrele de operațiuni. Dacă, până acum, participarea în teatrele de operațiuni era voluntară, începând cu intrarea în vigoare a alin. (1) al art. 8 și alin. (2) și (3), care sunt cuprinse, cadrele militare în activitate au obligația să participe în teatrele de operațiuni la misiunile în afara teritoriului național.
Vom observa, în cadrul acestor prevederi, faptul că se exceptează această obligativitate numai în cazurile care, până acum, Legea nr. 80 privind statutul cadrelor militare le prevedea pentru situații de război.
Deci trebuie să observăm și n-avem voie, ca Legislativ, să scăpăm din vedere faptul că astăzi, 1 martie 2011, dăm Armatei Române o obligație pe care o are numai în situații de război în ceea ce privește participarea în teatrele de operațiuni.
Acesta este motivul pentru care am ținut să evidențiez acest punct din prevederea proiectului de lege, pentru ca atunci când analizăm anumite situații legate de activitatea cadrelor militare, de contractul pe care militarii îl au cu statul lor atât în perioada activității, cât și după terminarea acestei activități, să judecăm cu aceeași unitate de măsură și să sperăm că numărul... cei câțiva mii de oameni care în momentul de față sunt – foști militari – pe străzile Capitalei nu vor mai ajunge să manifeste pentru un drept firesc, pe care orice stat este onorat să-l asigure celor care-și pun viața în slujba apărării lui.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.