Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 februarie 2008
other · respins
Gheorghe Firczak
Discurs
## Domnule președinte, Doamnelor și domnilor,
Declarația mea se intitulează „Salvați monumentele istorice!” și este depusă în calitate de deputat al Circumscripției electorale nr. 22 Hunedoara.
Mă refer la un proiect de lege care are în vedere protejarea monumentelor istorice din Munții Orăștiei, cetățile dacice, fosta capitală a Daciei romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa și orașul antic roman Micia.
Sigur că demersul meu poate ridica o întrebare: de ce o declarație politică pe această temă. Am mai prezentat declarații politice și în legislatura trecută, și în această legislatură, pentru că toată lumea știe ce s-a petrecut în Munții Orăștiei, jaful care a avut loc, realizat de căutătorii de comori, și această problematică este bine cunoscută.
Proiectul meu de lege nu este exclusiv meritul meu și spun acest lucru cu mândrie, deși poate părea paradoxal, el este rezultatul consultării unor experți, se pliază pe normele europene și, mai mult decât atât, proiectul de lege este absolut necesar.
În procesul legislativ derulat la Senat, la un moment dat, am fost, să zic, apostrofat de un coleg care zicea că nu se poate ca în România să se elaboreze câte o lege pentru fiecare monument istoric în parte.
În principiu, i-am dat dreptate colegului senator, dar, vreau să spun că situația acestor monumente la care mă refer eu, este o situație specială și am speranța că acest proiect de lege va aduce, în sfârșit, binemeritata protecție a monumentelor istorice despre care am vorbit: cetățile dacice din Munții Orăștiei, fosta capitală Ulpia Traiana Sarmizegetusa și orașul antic daco-roman Micia. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.