Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 aprilie 2008
Informare · informare
Ștefan Baban
Discurs
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
Declarația mea politică se intitulează: „Guvernarea nimereală!”.
În ultimul an, am simțit mai des și mai ales accentuat indecizia acestui Guvern, indecizie determinată de minoritatea politică în care se află, de ambițiile și orgoliile celor ce alcătuiesc Guvernul și, mai ales, de neștiința lor în domeniile pe care le gestionează.
Astfel, de mai multe ori, acest guvern a parafat pe șest, în cursul acestui an, mai multe acte normative de interes public, ce au fost descoperite numai la apariția lor în „Monitorul Oficial”. Impozitarea cadourilor, înființarea unei structuri polițienești denumite Centrul Național de Coordonare a Acțiunilor de Ordine Publică, suprimarea tichetelor cadou sunt câteva dintre măsurile care, deși afectează populația, nu au fost dezbătute public anterior adoptării.
Executivul nu a dat nicio explicație cu privire la promovarea acestor norme de interes pentru cetățenii
României. Abia când contribuabilii au aflat, după publicarea în „Monitorul Oficial”, că li s-a mai luat câte ceva și li s-a mai impozitat câte ceva, iar protestele au izbucnit, Guvernul a făcut o „analiză” rapidă, de câteva ore, și, normal, a dat înapoi, scuzându-se că se va mai gândi și va mai căuta și alte soluții.
Cel mai recent exemplu de indecizie și neștiință în gestionarea inflației în România o reprezintă tichetele cadou, reprimate printr-o ordonanță de urgență, pe motivul aplicării unei politici salariale strânse, corelată cu performanțele economiei.
Ordonanța de urgență nr. 37/2008, prin care Executivul a interzis instituțiilor publice să mai acorde salariaților un bonus valoric, ca o motivare suplimentară a salariatului, a fost adoptată pe tăcute, pe 26 martie a.c.
Când, peste două săptămâni, a fost publicată în „Monitorul Oficial”, stârnind criticile și acțiunile de protest ale sindicatelor, Guvernul a dat înapoi, solicitând abia acum ministrului economiei și finanțelor un raport privind impactul pe care-l are acest drept salarial asupra echilibrului bugetar.
De ce nu s-a cerut acest raport înainte de a emite ordonanța rămâne un mister total. Dovada că totul se face pompieristic și în necunoștință de cauză o reprezintă faptul că nici nu era întocmit acest raport și „fruntașii liberali”, aflați prin diverse orașe ale țării pentru a-și promova candidații, dădeau ca sigură acordarea în continuare a tichetelor cadou.
Adoptarea, pe sub masă, a măsurilor nepopulare, cum este cazul suprimării tichetelor cadou, a devenit o practică curentă la Palatul Victoria. De obicei, reglementările de acest gen nu sunt anunțate nici la finalul ședințelor de Guvern, nici în comunicatele de presă ale ministerelor.
Executivul român de la această oră este una dintre instituțiile publice cele mai lipsite de transparență, iar legile în vigoare nu permit acest lucru. Ședințele de guvern nu sunt niciodată publice, fiind imposibil de știut care au fost temele dezbătute, iar acestea pot fi cunoscute doar după ce sunt publicate în „Monitorul Oficial”.