Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 februarie 2008
Informare · informare
Ștefan Baban
Discurs
Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor deputați,
„Fericiți și nefericiți, odată cu aderarea la U.E.” sau, dacă vreți, „Un popor nefericit” se intitulează declarația mea politică de astăzi.
La peste un an de la aderarea la Uniunea Europeană, românii au perceput în bine această afiliere. Astfel, după Biserica Ortodoxă Română, pe locul doi în topul încrederii populației autohtone se situează Uniunea Europeană, care este considerată de către români foarte importantă în combaterea terorismului și a infracționalității, în îmbunătățirea situației economice din țară, în protecția mediului, în respectarea liberei circulații a cetățenilor etc.
Dacă în perioada de preaderare românii considerau că va fi greu să satisfacem cerințele și exigențele celorlalte țări membre ale Uniunii, lucruri în cea mai mare parte adevărate, în acest moment consideră că multe dintre problemele României, cum ar fi dezvoltarea economică a țării, eradicarea corupției, aplicarea reformelor economice, politice și sociale, respectarea condițiilor de preaderare și postaderare etc. nu pot fi finalizate decât prin controlul și supravegherea organismelor Uniunii Europene, pentru că altfel nu sunt șanse de realizare. Concluzia pe care putem să o tragem cu toții, este că românii mai așteaptă încă să resimtă avantajele aderării la U.E.
Totuși, nu se poate remarca că în anul 2007, pentru că el este încă an de referință, numărul românilor mulțumiți de ceea ce trăiesc și de propria viață este egal cu numărul celor nemulțumiți, a căror pondere este foarte mare în mediul rural, și pentru persoanele vârstnice, care descoperă pe zi ce trece că ceea ce primesc după o viață de muncă se scurge ușorușor printre degete în primele zece zile de la primirea pensiei, urmând ca până la viitoarea pensie să-și drămuiască până la sacrificiu bruma de bani ce le-a mai rămas după achitarea tuturor taxelor și birurilor.
Mulțumiți par a fi doar tinerii din mediul urban și este normal dacă ne gândim că orice raportare statistică, orice studiu analitic este rezultatul unei medii a intereselor și
părerilor personale ale diferitelor categorii de vârstă și opțiuni profesionale supuse analizelor și interogatoriilor.
Tinerii din mediul urban normal că sunt mulțumiți, deoarece marile orașe le oferă posibilități nemăsurate pentru oportunitățile de care au nevoie și mai ales pentru nivelul de trai pe care și-l doresc.
Românii se confruntă în schimb cu destul de multe probleme, cum ar fi prețurile și inflația, pensiile și sistemul de asigurare a sănătății, sistemul educațional, infracționalitatea, locuințele, imigrația etc. Nu sunt puține problemele care-i frământă pe cetățenii acestei țări și care speră că mai devreme sau mai târziu vor fi rezolvate fie de către noi, fie cu ajutorul Uniunii Europene. Trist este că, pe zi ce trece, instituțiile statului reușesc să piardă teren în ceea ce privește încrederea populației, astfel că fenomenele de corupție și de infracționalitate tind să devină curente și, de ce nu, normale.