Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 iunie 2008
other · respins
Kovacs Carol Emil
Discurs
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor deputați,
Potrivit prevederilor privind datoria publică, până la data de 30 noiembrie 2007 Ministerul Economiei și Finanțelor urma să preia pe bază de protocol de predare-preluare, încheiat cu ordonatorii principali de credite, obligațiile financiare aferente împrumuturilor interne și externe contractate de către ordonatorii principali de credite cu sau fără garanția statului ori contractate de către Ministerul Economiei și Finanțelor și subîmprumutarea acestora.
Având în vedere portofoliul mare de împrumuturi, care necesita amendarea pentru aplicarea prevederilor art. 14 din Ordonanța de urgență nr. 64/2007 privind datoria publică, contractate cu bănci comerciale și instituții financiare internaționale, timpul necesar finanțatorilor interni și externi pentru analiza propunerilor formulate în acest sens de Ministerul Economiei și Finanțelor și obținerea aprobărilor necesare potrivit procedurilor interne specifice, în vederea amendării corespunzătoare a acordurilor de împrumut, prin introducerea unei clauze de novație cu schimbare de debitor, precum și modificarea corespunzătoare a actelor normative de aprobare sau ratificare a acordurilor de împrumut contractate de ordonatorii principali de credite cu garanția statului ori contractate de către Ministerul Economiei și Finanțelor și subîmprumutate acestora, este necesară prelungirea termenelor prevăzute în art. 14 din ordonanță pentru exercițiul bugetar aferent anului 2009, în regim de urgență.
De asemenea, subliniem faptul că în prezent nu există baza legală necesară efectuării plății din bugetul de stat a tuturor cheltuielilor ocazionate de amendarea acordurilor de împrumut, iar în acest context promovarea Ordonanței de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică este pe deplin justificată.
Menționăm că prevederile actuale ale Ordonanței de urgență nr. 64/2007, în cadrul căreia la art. 14 sunt menționate termene clare în scopul finalizării operațiunii de preluare a obligațiilor de natura datoriei publice guvernamentale la Ministerul Economiei și Finanțelor până la 30 noiembrie 2007, trebuie modificate în regim de urgență, în caz contrar fiind periclitată efectuarea la timp și în condiții de siguranță și eficiență a operațiunilor de tragere și rambursare a datoriei guvernamentale, fapt care ar aduce prejudicii grave credibilității României.
Față de cele prezentate, Ministerul Economiei și Finanțelor susține, în numele Guvernului, adoptarea acestui proiect de lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.