Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 septembrie 2008
Declarații politice · Trimis la votul final
Kovacs Carol Emil
Discurs
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată, intervențiile preconizate urmărind asigurarea în anul 2008 a finanțării alocației de stat pentru copii, prin cuprinderea în bugetul de stat pentru anul 2008 a sumelor necesare și preluarea, din anul 2008, de către Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse a întregii activități de stabilire și plată a alocației de stat pentru copii.
Este avută în vedere și apropiata înființare a Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, prevăzută de Legea nr. 47/2006 privind sistemul național de asistență socială, fiind necesar a se adopta măsuri imediate pentru preluarea de la toți ordonatorii de credite a plății alocației de stat pentru copiii cu handicap, precum și pentru cei înscriși în unități școlare, inclusiv cele din subordinea altor organe ale administrației publice centrale de specialitate.
Totodată, prin proiectul de ordonanță de urgență se propune stabilirea cuantumului alocației de stat pentru copii la 32 lei, de la 25 lei, cât este în prezent.
Această majorare conduce la îndeplinirea obligației asumate prin Programul de guvernare pentru perioada 2005—2008, în care se prevede ca alocația de stat pentru copii să atingă valoarea în lei a sumei de 10 euro.
Față de cele prezentate mai sus, domnule președinte, Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse supune plenului adoptarea acestui proiect de lege. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.