Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 iunie 2008
other · respins
Kovacs Carol Emil
Discurs
Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați,
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare protecția comercianților împotriva publicității înșelătoare și a consecințelor defavorabile ale acesteia, precum și stabilirea condițiilor în care publicitatea comparativă este permisă.
Proiectul de lege privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă transpune în legislația națională prevederile Directivei nr. 114 din 2006 a Consiliului Europei și a Parlamentului European privind publicitatea înșelătoare și comparativă.
Directiva Parlamentului European a apărut din necesitatea abordării unitare în legislația statelor membre a reglementărilor privind publicitatea înșelătoare și comparativă care să asigure corectitudinea campaniilor publicitare în interiorul și în afara granițelor naționale, facilitând, prin aceasta, libera circulație a mărfurilor și a prestărilor de servicii.
Directiva și, implicit, proiectul de lege stabilesc criterii unitare minime și obiective, în funcție de care se poate aprecia caracterul înșelător al publicității sau, după caz, măsura în care publicitatea comparativă se încadrează în normele legale.
Directiva lasă la latitudinea statelor membre găsirea mijloacelor adecvate și eficiente din punct de vedere instituțional pentru combaterea publicității înșelătoare și a publicității comparative ilegale.
Astfel, proiectul de lege definește instituțiile care pot fi sesizate pentru cercetarea, stoparea și sancționarea, după caz, a publicității înșelătoare și a publicității comparative ilegale, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor sau, după caz, Consiliul Național al Audiovizualului, instituții care în prezent administrează Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, modificată și completată, și Legea audiovizualului nr. 504 din 2002, modificată și completată.
Totodată, proiectul de lege prevede o procedură de informare reciprocă a celor două instituții menite să asigure o eficiență sporită în aplicarea legii.
În vederea eliminării efectelor de durată ale publicității înșelătoare și ale publicității comparative ilegale, proiectul de lege prevede, pe lângă regimul sancționatoriu, și măsura publicării și pe cheltuiala comercianților contravenienți de declarații rectificative.
În capitolul „Dispoziții finale” al proiectului de lege sunt prevăzute în mod expres, la cererea Consiliului Legislativ, dispozițiile din Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, vizate a fi abrogate.
Prezentul proiect de lege transpune integral prevederile Directivei nr. 114 din 2006 a Consiliului Europei și a Parlamentului Uniunii Europene privind publicitatea înșelătoare și comparativă.
Ca atare, Ministerul Economiei și Finanțelor, în numele Guvernului, vă propune spre adoptare acest proiect de lege. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .