Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 octombrie 2008
Declarații politice · respins
Ștefan Baban
Declarații politice și intervenții ale doamnelor și domnilor deputați:
Discurs
Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați, „Realizările mărețe ale ultimilor patru ani!”
Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a încercat săptămâna trecută să ne convingă că la sfârșitul mandatului său totul este bine și frumos, după 16 ani de tranziție, ca într-un adevărat basm citit de domnul ministru Adomniței.
Potrivit bilanțului guvernării, din 2005 până în prezent creșterea economică a României este cea mai mare din Europa, apropiindu-ne de nivelul record de 9%; bugetul consolidat acumulează pe zi ce trece din ce în ce mai mulți bani; valoarea punctului de pensie s-a dublat; salariul net lunar a ajuns la 1.260 lei, iar corupția este pe cale de dispariție în această țară.
Prezentând toate realizările acestui guvern, premierul a declarat nonșalant că promisiunile electorale din 2005 au fost îndeplinite în proporție de 95%.
Care guvern? Care program? Care realizări însumează 95% din angajamentele programului de guvernare?
Luând în discuție marile realizări cu care se laudă actualul Guvern și analizându-le aflăm următoarele:
Creșterea economică a României s-a simțit în special datorită sectorului privat, și nu datorită statului, care la analiza economico-financiară a activității societăților comerciale cu capital de stat și a regiilor pe care le păstorește, aflăm cu stupoare că peste 50% din ce se câștigă în sectorul privat se risipește pe managerii și proiectele de (ne)performanță ale acestor unități economice, iar o contribuție importantă pentru această creștere economică o are și Guvernul Isărescu, care a reușit să oprească declinul economic al României, creându-se astfel premisele actualei creșteri economice.
Creșterea veniturilor bugetare se datorează în special numărului enorm de taxe și impozite pe care le plătește contribuabilul român, iar discutând și despre baza de impozitare, descoperim că această creștere s-a datorat lărgirii ariei de venituri care au fost impozitate.
Cel mai bun exemplu este reprezentat de baza de calcul pentru impozitarea salariilor, dar și a pensiilor.
Se laudă premierul Tăriceanu și cu diminuarea inflației față de perioada 2001–2004. Nu-i contestăm meritele în acest sens, dar dacă domnul Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, nu ar fi impus măsurile monetare dure și nepopulare, nu cred că nu ne-am fi confruntat cu o situație asemănătoare cu cea a Statelor Unite ale Americii.
În ceea ce privește infrastructura, situația este jalnică. Dacă vecina noastră Ungaria a reușit ca în 5 ani să construiască două autostrăzi, noi ne putem lăuda în ultimii patru ani cu cei 5 kilometri de autostradă. Restul, poate peste 200 de ani, după cum se desfășoară lucrările și lucrările în această țară!
Despre drumurile europene și naționale, care ar trebui reabilitate și reamenajate conform normelor europene, nici nu poate fi vorba, iar în România anilor 2008 se mai găsesc drumuri comunale în care, dacă plouă, autoturismul este scos la șosea cu căruța trasă de cai. Dar suntem europeni!