Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 mai 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Márton Árpád Francisc
Discurs
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor deputați,
Separația puterilor din stat în mod evident înseamnă totodată și controlul reciproc al acestora, dar nu înseamnă nicidecum o supraordonare a puterilor în stat.
Ca atare, orice prevedere regulamentară care ar permite ca o anchetă parlamentară să fie oprită pentru că ulterior, de exemplu, a început o anchetă o altă putere în stat ar însemna că puterea respectivă este deasupra Parlamentului și este menit ca puterea respectivă să oprească o activitate regulamentară, constituțională, aș zice chiar primordială, a Parlamentului.
Or, o astfel de interpretare a ideii separației puterilor în stat nu poate fi acceptată. Ca atare, era nevoie să modificăm acest regulament, pentru a nu se putea opri activitatea parlamentară, printr-o intervenție a altei puteri.
Evident, totodată – și de aceea este nevoie de această modificare – e nevoie ca această activitate parlamentară să nu se extindă asupra competențelor altor autorități, așa cum se regăsește și în regulamentul nostru, că atunci când ancheta duce spre rezultatul existenței unor acțiuni penale, nevoii unei anchete penale, cu ea să fie sesizate organele de urmărire penală, și nicidecum Parlamentul să-și aroge astfel de activitate parlamentară.
Noi credem că varianta propusă de comisie este una corectă, este echilibrată și este în consens cu ideea separației și controlului reciproc al puterilor din stat. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.