Ștefan Baban

Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați, „Summit-ul NATO”

S-a tras cortina peste cel mai mare eveniment care a avut loc în România de la Revoluția din 1989 și până în prezent: summit-ul NATO de la București.

Indiferent de cârcotelile nemulțumiților, indiferent de sincopele în organizarea acestui festin politic, indiferent de stângăciile afișate de oamenii politici ai României, acest eveniment a marcat, chiar și pentru trei zile, importanța unei țări „balcanice”, tânără aderantă la această alianță, care a încercat din răsputeri, și zic eu că a reușit, să se facă cunoscută de întreaga lume.

Faptul că a găzduit trei zile pe cei mai puternici oameni ai lumii, faptul că a fost demonstrată voința alianței pentru o lume mai bună, fără conflicte, faptul că acceptarea unor noi țări membre nu a ținut doar de orgoliile și ambițiile politice ale unor țări, faptul că Europa și Rusia au demonstrat că sunt adevărate forțe politice, faptul că Bucureștiul a fost identificat pentru prima dată în ultimii 18 ani drept Capitală a României — și nu Budapesta, ca până acum — poate fi considerat ca un merit al politicii României și este, cred, destul de acoperitor pentru neajunsurile create bucureștenilor vizavi de culoarul unic și de multe alte restricții ce le-au fost impuse pe durata acestui summit.

Pentru a nu știu câta oară am constatat, cu amărăciune, că politica internațională este doar pentru marii jucători ai scenei, care apelează la țări precum România, Cehia, Polonia, Ungaria doar atunci când încearcă să impresioneze și, mai ales, să copleșească adversarul. Lucrul acesta s-a văzut și a fost simțit de la cetățeanul de rând și până la întreaga clasă politică în aceste trei zile de summit. Pentru prima dată de la nașterea alianței, Europa și Rusia au fraternizat, mai pe față, mai pe ascuns, împotriva unei Americi care a folosit această alianță pentru ambițiile și orgoliile sale personale, dar mai ales pentru interesele sale economice — vezi luptele din Afganistan, Irak etc.

România a conștientizat faptul că nu te poți duce la război doar pentru că ești membru NATO, ci trebuie să îndeplinești anumite condiții pe care le-ai acceptat atunci când ai fost primită. Jertfele omenești de pe câmpurile de luptă din Afganistan și Irak au maturizat conducerea politică a acestei țări, care a condiționat, măcar de ochii cetățenilor, continuarea participării la coaliția internațională.

Un gust amar mi-a lăsat amânarea aderării Macedoniei la NATO doar pentru că Grecia și-a manifestat tradiționalismul exacerbat și dreptul său de veto. Acest lucru mi-a adus aminte de tristețea și dezolarea pe care le-am simțit atunci când România nu a fost acceptată alături de celelalte țări foste socialiste în această alianță, chiar dacă eforturile sale economice și politice — inclusiv mult discutatul și mult hulitul tratat cu Ucraina — au fost imense și dureroase. Este rândul macedonenilor să se întrebe la ce le-au folosit sacrificiile și constrângerile dacă doar un veto le-a spulberat așteptările, iar celelalte țări nu au ridicat un deget să-i ajute.