Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 iunie 2015
Informare · respins
Márton Árpád Francisc
Discurs
## Domnule președinte, Doamnelor și domnilor,
Din punct de vedere procedural sunt două posibilități, așa consider eu. Una este, într-adevăr, o propunere clară din partea unui lider de grup parlamentar de scoatere de pe ordinea de zi, care se supune votului. E clar. Ăsta ar fi primul lucru pe care-l putem face.
Dacă nu există o astfel de propunere sau dacă nu trece propunerea de scoatere de pe ordinea de zi trebuie să dezbatem articol cu articol această hotărâre, urmând să fie supusă votului final doar în ipostaza în care cel puțin cinci persoane sunt nominalizate pentru a face parte din comisia de anchetă. Deci până la 14.30 grupurile parlamentare pot să-și completeze sau să facă acele nominalizări. Dacă există cinci nominalizări, putem da votul, urmând ca restul grupurilor parlamentare care încă nu s-au convins să-și pună nominalizările ulterior, urmând să fie anunțate într-o ședință de plen a Camerei această nominalizare.
Așa văd eu. Evident, plenul este cel care decide, conform regulamentului.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.