Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 decembrie 2017
other · respins
Márton Árpád Francisc
Prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului _
Discurs
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor,
Iată-mă, sunt întru totul de acord cu toate susținerile Partidului Național Liberal. Într-adevăr, orice trecere frauduloasă a unei granițe, indiferent dacă vine din Siria sau de la un stat prieten, este o infracțiune și trebuie tratată ca atare.
Totodată, mă bucur că ați sesizat pericolul real, pericolul care, în momentul în care se schimbă traseele acestor imigrații, ne poate afecta.
Totodată, avem niște rezerve față de textul pe care l-a adoptat comisia, pentru că în aceeași frază vorbește despre o necesitate a unei așa-zise solidarități care se comandă de la Bruxelles, dar să se ia în considerare și specificul fiecărei țări. Or, aici nu cred că ambele pot funcționa deodată.
Eu aș sugera că ar fi mai bine ca România să se alăture acelor țări care au mari rezerve asupra deciziilor luate în acest domeniu de Bruxelles, în interesul acestei țări. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.