Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 decembrie 2013
Declarații politice · respins
Sorin Avram Iacoban
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi,
Așa cum se prevede și-n avizul favorabil al Consiliului Legislativ, proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri pentru facilitarea schimbului transfrontalier de informații referitoare la încălcările normelor de circulație care afectează circulația rutieră și pentru facilitarea executării sancțiunilor aplicate acestor încălcări.
Din punctul de vedere al obligațiilor asumate de statul român față de partenerii europeni, prin prezentul proiect sunt transpuse dispozițiile Directivei 2011/82 UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 de facilitare a schimbului transfrontalier de informații din încălcările normelor de circulație care afectează siguranța rutieră.
Actul normativ european urmărește să asigure un nivel ridicat de protecție pentru toți utilizatorii drumurilor din Uniunea Europeană, astfel că statul român era obligat să asigure un cadru legislativ optim, care să reflecte întocmai cerințele celor două instituții europene.
Proiectul de lege facilitează mecanismele pe care le au autoritățile române pentru punerea în aplicare a sancțiunilor necesare în urma săvârșirii infracțiunilor, având ca obiect siguranța rutieră.
De asemenea, tot în sprijinul directivei europene, prin prezentul proiect de lege, se facilitează investigațiile și identificarea persoanei implicate în săvârșirea unor fapte care afectează siguranța rutieră, prin accesul liber al autorităților la sistemul de evidență al oricărui stat membru.
Având în vedere cele precizate, este evident faptul că prezentul proiect de lege nu numai că își găsește oportunitatea, ci este obligatoriu pentru a respecta obligațiile statului român, obligații asumate față de instituțiile europene. Grupul parlamentar al PSD susține acest proiect de lege. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.