Ion Bara

Declarația mea politică de astăzi este intitulată „Nevoia de reformă în învățământul preuniversitar”.

Realitatea învățământului românesc iese tot mai mult din intimitatea sa școlară și se dezvăluie public, așa cum este, de altfel, firesc într-o societate democratică în care transparența și consumul de informație sunt nelimitate.

Din păcate, această realitate ne îngrijorează în aceeași măsură, adică din ce în ce mai mult, pentru că școala românească nu-și mai revine din regresul continuu în care a alunecat.

Este oare nevoie să ne propunem și în învățământ un concept de genul „progres zero”?

De ce s-a ajuns aici? Doar pentru că până acum nu s-au alocat suficiente fonduri, corespunzător diferitelor procente din PIB reclamate la întocmirea bugetului de stat? Sau pentru că finanțarea învățământului, atât cât s-a făcut, nu a fost orientată și spre reforma reală a procesului de învățământ, într-o viziune strategică și coerentă?

Un proces de învățământ învechit, cu conținuturi insuficient de adecvate evoluției societății sau noilor valori, cu metode pedagogice și educative adesea depășite nu poate convinge, în opinia noastră, generația tânără că școala îi face un serviciu care să-l intereseze cu adevărat.

Urmarea este evidentă: afectarea parteneriatului profesor–elev, care degenerează, din nefericire, tot mai des în conflicte barbare în care victimele sunt, pe fond, nevinovații: profesorii sau elevii, pentru că sistemul nu este reformat.

Un proces de învățământ în care evaluarea formativă, cea de zi cu zi, contează încă substanțial pentru admiterea în următorul nivel de studii, în detrimentul evaluării sumative externe, menține cauza afectării relației profesor–elev sau profesor–părinți, care degenerează, de asemenea, adeseori în conflicte în care „vinovații” nu au nicio vină că sistemul de învățământ nu s-a reformat.

Tot profesorii sunt vinovați pentru că, în lipsa unui sistem de evaluare reformat, se practică în continuare notarea elevilor pe criterii subiective ce țin de accepțiunea diferită a cadrului didactic în privința exigenței manifestate față de nivelul de pregătire al elevilor?

Tot profesorii sau elevii sunt vinovați pentru că formalismul este destul de prezent în practica evaluării și, în consecință, rezultatele sunt contradictorii?

Este suficient să menționăm în acest sens două situații mai mult decât relevante:

– diferențele mari dintre note la proba orală și proba scrisă la aceiași elevi și la aceeași disciplină de bacalaureat;

– elevii care rămân corigenți la o disciplină de învățământ, deși au fost sprijiniți în învățare pe întreaga perioadă a cursurilor de către profesori, reușesc să promoveze doar în baza studiului individual pe perioada vacanței școlare.

Un proces de învățământ în care educația rămâne neinclusă în conținuturile învățării, rezumându-se la acțiunile dirigintelui sau la acele activități denumite impropriu „extrașcolare”, s-a dovedit a nu fi eficient generației de elevi în fața provocărilor de tot felul la care este supusă.