Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 aprilie 2009
Declarații politice · respins
Iulian Urban
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:
Discurs
Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori,
Declarația politică de astăzi se intitulează „Justiția și magistrații trebuie să fie prioritatea zero a politicii statului român”.
Consider că devin îngrijorătoare măsurile sau, mai bine spus, ne-măsurile care se iau și tind să afecteze iremediabil justiția română și, în primul rând, drepturile și poziția magistraților.
Se apropie luna iunie 2009 și România trebuie să finalizeze procedurile care se vor lua în calcul la elaborarea raportului pe justiție, unul dintre punctele de critică acerbă și întemeiată adusă statului român de către forurile europene.
Numai cu o justiție independentă și puternică putem face ordine în România, iar acest lucru trebuie să ducă la instituirea unei priorități zero în sistemul juridic românesc. De aceea, eu susțin puternic magistrații din România.
Indiferent de ceea ce spun unii politicieni, suntem duplicitari dacă spunem că nu se dă un semnal excelent societății civile și o puternică atenționare grupărilor infracționale din România prin faptul că, în sfârșit, după 20 de ani de haos, judecătorii și procurorii români au decis să întreprindă acțiuni spectaculoase, să aplice legea, să nu se mai sfiască să impună legea în fotbal între miliardarii de carton, în politică, adică acolo unde era considerat ca fiind un teren tabu de care nici nu se îndrăznea a crede că ar putea să se atingă cineva.
România începe să fie dată drept exemplu în Europa și am văzut titluri de ziare europene care spuneau: „Uite că în România corupția din fotbal este trimisă în spatele gratiilor. Noi de ce nu putem?”
Așadar se poate, însă pentru a avea mereu garanția aplicării imparțiale a legii trebuie să avem o justiție puternică și independentă. Or, aceasta nu se poate construi – și spun acest lucru cu toată responsabilitatea – dacă reducem bugetele justiției, unde există și așa o penurie enormă de fonduri, unde lipsa de personal este colosală (doar 28% din numărul normal de posturi de judecători sau procurori cu care am funcționa în regim normal sunt ocupate), multe din clădirile instanțelor de judecată stau să se prăbușească peste contribuabili, nu avem o lege a salarizării magistraților.
De unde provine problema restanțelor de peste un miliard de RON invocată de ministrul Predoiu? Tocmai din gestionarea nerațională și sfidătoare a problemei salarizării magistraților. Aceste restanțe nu au apărut peste noapte, domnule ministru, ci ele s-au acumulat în ultimii 3-4 ani de zile pe fondul ignoranței Guvernului Tăriceanu, care a crezut că face bine încercând să domine și să controleze magistrații punându-le pumnul în gură, neplătindu-le drepturile salariale și încercând să le impună politica cizmei și a piciorului în fund.
Nu așa se tratează magistrații și degeaba acum domnul ministru al justiției încearcă să abordeze poziția neputinciosului care, chipurile, este strâns în chingile Ministerului Finanțelor Publice.