Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 iunie 2009
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Alexandru Cordoș
Discurs
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor senatori,
Declarația mea politică este intitulată „Ziua Internațională a Donatorilor de Sânge”.
Ziua de 14 iunie este data la care comunitatea internațională sărbătorește, în fiecare an, Ziua Donatorilor de Sânge. Această dată a fost aleasă de Organizația Mondială a Sănătății pentru a recompensa activitatea imunologului austriac Karl Landsteiner, laureat al Premiului Nobel în anul 1930 pentru medicină. Meritul său este acela de a fi descoperit grupele de sânge AB0.
Data de 14 iunie este data la care s-a născut Karl Landsteiner, omul datorită căruia procedurile de transfuzii de sânge au devenit de rutină în practica medicală.
Cetățenii pe care îi reprezint, din Circumscripția electorală nr. 13 – Cluj, Colegiul nr. 4, în Senatul României, ca de altfel toți cei pe care îi reprezentați și dumneavoastră, au o serie de probleme specifice zonei din care provin, dar și unele aplicabile la nivelul întregii țări. Una dintre aceste probleme ce ar putea să ne afecteze pe toți, în egală măsură, este lipsa sângelui din centrele de specialitate, lucru pe care îl conștientizăm doar atunci când o persoană apropiată nouă are nevoie de o transfuzie.
Din păcate, în anul 2009, an de criză economică în plină desfășurare, perspectivele nu sunt foarte îmbucurătoare nici în ceea ce privește sistemul sanitar, și nici în privința resurselor acestuia.
O persoană poate dona sânge, în condiții de deplină siguranță, o dată la 72 de zile. Nevoia de sânge pentru transfuzii din spitale crește an de an, odată cu nivelul de complexitate al procedurilor medicale și chirurgicale moderne.
Foarte mulți români sunt afectați de lipsa sângelui din centrele medicale în momentul în care sunt într-o situație gravă. Acești oameni ne-au acordat votul lor de încredere, fapt care ne obligă să fim atenți la fiecare aspect al vieții lor și să le fim alături atunci când întâmpină situații mai puțin plăcute.
În România, sub 2% din populație donează sânge, în timp ce la nivelul Uniunii Europene procentul este de 5%. Mai mult, conform ultimelor statistici, românii sunt pe ultimul loc în Uniunea Europeană în rândul donatorilor de sânge, deși România este singura țară în care se acordă bonificații dacă ajuți cu sânge.
Pentru România, cea mai mare nevoie de transfuzii de sânge este la Spitalul Fundeni, Spitalul de Urgență Floreasca, din București, dar și la Spitalele Universitare din Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Târgu Mureș, Timișoara și Constanța.
Noi, astăzi, putem contribui prin donarea de sânge și salvarea de vieți. De altfel, chiar în acest moment în care eu vă vorbesc, colegii mei de la Tineretul Social Democrat sunt la Centrul de Transfuzii Cluj și donează sânge, în speranța că altruismul lor va duce la salvarea de vieți.
Vă invit, stimați colegi, să reflectăm cu toții la problema semnalată și să facem azi, fiecare dintre noi, un pas înspre cei care au nevoie de ajutorul nostru.