Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 august 2008
other · adoptat
Puiu Hașotti
Discurs
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
Nu știu ce se mai poate spune după ce colegul nostru, Paul Păcuraru, a vorbit în fața dumneavoastră.
Mie, după 12 ani de când sunt parlamentar, astăzi îmi este cel mai greu să vorbesc în fața unui plen al unei Camere, dar o fac tocmai pentru a da și mai multă greutate gestului politic pe care senatorii liberali îl vor face, în numele PNL, anume vor vota pentru începerea urmăririi penale și vă voi spune mai departe de ce.
Vreau însă să vă spun înainte că eu îl cunosc și sunt prieten cu Paul Păcuraru din ianuarie 1990, de când suntem membri ai aceluiași partid, PNL, și mă uit la domnul președinte-fondator, domnul Radu Câmpeanu, și îmi aduc aminte că noi, cu micile noastre puteri, am contribuit la reintrarea în legalitate a acestui partid.
Iată de ce îmi este foarte greu să vorbesc astăzi, dar trebuie să o fac. Avem convingerea că dosarul lui Paul Păcuraru este un dosar politic. Spun „politic” cu majuscule. Credem cu tărie în nevinovăția lui Paul Păcuraru, dar nu eu, nu noi, senatorii liberali, nu noi, Senatul, suntem instanță. Din respect pentru justiție, credem că ea trebuie să se pronunțe, și nu noi. Instanțele trebuie să dovedească nevinovăția unui om nevinovat, dacă nu cumva totuși Parchetul se va pronunța pentru neînceperea urmăririi penale, cum ar trebui să o facă. Avem încredere în justiția din România. De fapt la noi, la PNL, avem și un precedent, precedentul Atanasiu, evocat aici.
Colegul nostru Atanasiu a fost ministrul apărării, a fost suspendat din funcție și până la urmă justiția din România l-a declarat nevinovat. Dar cine se face vinovat de această nedreptate care i s-a făcut lui Atanasiu? Și cine se va face – Doamne ferește! – vinovat de cazul Paul Păcuraru?
Iată de ce cred că este momentul să solicităm domnului președinte Traian Băsescu să nu facă uz de prerogativele sale prezidențiale și să nu-l suspende pe ministrul Paul Păcuraru decât, eventual, după terminarea cercetării penale.
Din raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări se naște o întrebare. A fost un dosar politic pentru că Paul Păcuraru a deranjat grupuri de interese? Nu vreau să răspund la această întrebare, răspundeți fiecare dintre dumneavoastră. Eu m-am pregătit să citesc și din raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, dar nu o mai fac, pentru că raportul a fost prezentat, și Paul Păcuraru, în luarea sa de cuvânt, a arătat aceste lucruri.
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări arată foarte clar că nu există probe, dar nu ea judecă, ci instanțele judecă. Iată de ce încă o dată spun că noi vom vota pentru începerea urmăririi penale și avem încredere în justiție.
Vom vota pentru trimiterea în judecată și a lui Paul Păcuraru din două motive. 1. Pentru că Senatul nu este o instanță, cum v-am spus, nici noi individual, nici noi laolaltă nu suntem.