Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 aprilie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Ilie Sârbu
Dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea și
Discurs
Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor senatori,
Prin declarația mea politică intitulată „Consideră Guvernul că facem parte din Europa?”, doresc să atrag atenția asupra modului în care guvernanții, ocupați cu războiul cu televiziunile, înțeleg să ia măsuri de stabilizare, măcar pe termen scurt, a pieței laptelui din România, a cărei situație dezastruoasă din ultimul timp a scos în stradă mii de crescători de animale.
La sfârșitul lunii martie anul curent, Comisia Europeană a organizat, la Bruxelles, o conferință intitulată „Care este viitorul sectorului comunitar al laptelui?”, în vederea stabilizării acestui sector, a îmbunătățirii relațiilor contractuale, a creșterii puterii de negociere a fermierilor și a găsirii unor instrumente de susținere a pieței, la care au participat, pe lângă reprezentanți ai crescătorilor, procesatorilor, comercianților, și înalți funcționari ai Comisiei, în frunte cu Dacian Cioloș, comisarul european pentru agricultură.
Deși pe ansamblul pieței europene orientarea către piață s-a îmbunătățit, iar nivelul prețurilor comunitare la produsele lactate s-a apropiat de cel de pe piața mondială, perspectivele fiind bune pentru produsele lactate cu valoare adăugată mare, s-a susținut că fermierii nu pot fi lăsați în voia pieței, fără sprijin.
Or, în România, aceștia sunt tocmai lăsați fără sprijin, cei mai mulți dintre crescătorii de animale sunt batjocoriți de primari, care le refuză accesul pe pajiștile comunale, li se oferă prețuri mici de către procesatorii mai bine organizați, iar în urma protestului ținut în Capitală nu s-au ales cu nimic, așa cum nu s-au îndeplinit nici promisiunile președintelui Băsescu către crescătorii de animale veniți la Cotroceni înainte de alegeri.
Mai mult, deși Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are pregătită de mai mult timp o hotărâre de guvern pentru distribuirea sumei de 5 milioane de euro, stabilită de Regulamentul CE 1233/2009 al Comisiei, producătorilor de lapte și produse lactate din România grav afectați de criza din sectorul lactatelor, aceasta se plimbă la nesfârșit prin diferite ministere avizatoare.
Asta arată „preocuparea deosebită” a actualului Guvern pentru identificarea de soluții care să permită creșterea veniturilor și puterii de negociere a fermierilor, a transparenței pe filieră și reducerea volatilității prețurilor, dar acesta este numai un aspect al lipsei de preocupare a guvernanților pentru problemele reale ale românilor.
În timp ce Comisia Europeană, preocupată de găsirea de soluții în vederea ieșirii din criza economică și de a elabora politici care să aducă beneficii directe cetățenilor, a publicat în data de 31 martie anul curent programul său de lucru pentru anul 2010, prin care a aprobat o listă de 34 de priorități strategice care vor fi puse în aplicare înainte de sfârșitul anului, precum și alte 280 de propuneri majore care să fie analizate pe parcursul anului 2010 și următorii, Guvernul actual, prin premier, a prezentat în Parlament o înșiruire de acțiuni care nici nu seamănă cu prioritățile Comisiei Europene.