Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 aprilie 2009
procedural · adoptat
Ion Ariton
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
Stimați colegi,
Descoperim, cu fiecare act normativ emis de Guvern, seriozitatea cu care Cabinetul Boc înțelege să se achite de greaua sarcină care este guvernarea în momente de criză economică.
Încet, încet, cu răbdare și perseverență, fiecare dintre promisiunile electorale ale Partidului Democrat Liberal va fi onorată.
În pofida neajunsurilor cu care se confruntă bugetul de stat, de la 1 aprilie a intrat în vigoare pensia socială minimă de care a vorbit fiecare dintre candidații democrat-liberali în timpul campaniei electorale. Pensia socială minimă este o premieră în România.
Începând de săptămâna trecută, niciun pensionar din România nu va avea o pensie sub 3 milioane de lei vechi, iar de la 1 octombrie pensia minimă se va ridica la 3,5 milioane de lei vechi.
Un milion de oameni, mulți pensionari ai fostelor CAP-uri, după 20 de ani de trai sub pragul de sărăcie, au șansa la un venit care să le permită, în sfârșit, o supraviețuire decentă.
Tot de la începutul acestei luni, Guvernul Boc a majorat pensiile cu trei procente. Această majorare duce punctul de pensie la 42,2%, iar din octombrie, dacă economia va merge bine, pensiile vor fi majorate cu încă două procente.
Avem acum dovada clară, stimați colegi, că această administrație, în momente de criză, se preocupă în egală măsură și prioritar atât de deblocarea economiei și dezvoltarea ei pe baze solide care să asigure bunăstare pe termen mediu și lung, cât și de sprijinirea categoriilor defavorizate ale populației.
Menținerea puterii de cumpărare a pensionarilor a devenit, pentru prima oară în România postdecembristă, o preocupare prioritară a guvernanților.
În aceeași ordine, a interesului crescut pentru starea populației, încă o măsură socială vine să ușureze traiul de zi cu zi: scăderea prețului medicamentelor în farmacii cu aproximativ 10%.
Împrumutul de la Fondul Monetar Internațional este esențial pentru menținerea cursului leului la un nivel acceptabil în raport cu euro.
Toată această preocupare intensă pentru sprijinirea populației în perioada critică a crizei economice și financiare
poate fi vizibilă doar dacă există și se manifestă solidaritatea socială, la care este firesc să facem apel.
Cabinetul Emil Boc face în acest moment analizele de rigoare pentru a vedea de ce resurse financiare putem dispune după ce se încheie analiza primului trimestru al anului 2009.
Analiza economică și financiară a acestui prim trimestru arată deja că această criză se adâncește și încă nu și-a spus ultimul cuvânt. De aceea, este firesc să ne pregătim întreaga societate românească pentru o soluție dificilă, în speranța că va fi mai bine.
Vor fi necesare măsuri care să răspundă nevoilor societății românești de astăzi. Bugetul are probleme cu încasările, procesul de creditare încă n-a fost repornit. Speranța noastră este ca după ce acordul cu FMI intră pe deplin în activitate lucrurile să se redreseze.