Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 august 2008
other · adoptat
Frunda György
Discurs
Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori,
Trebuie să facem distincție între hotărârea Senatului și legile pe care le adoptăm. În cadrul hotărârilor pe care le adoptăm partea introductivă trebuie să reflecte munca Senatului.
De aceea, eu cred că propunerea făcută de a introduce în preambulul hotărârii ceea ce s-a clarificat, s-a cristalizat în aceste dezbateri, faptul că există anumite obiecțiuni, că există anumite nedumeriri față de materialul trimis Senatului trebuie să existe.
Acestea pot fi făcute procedural, în timpul dezbaterilor în fond, și, după părerea mea, trebuie să fie acceptate pentru a reflecta ceea ce s-a dezbătut în Senat.
Faptul că lucrările Senatului sunt publice nu înseamnă nimic, înseamnă că nici legile nu trebuie să le publicăm în „Monitorul Oficial”, pentru că doar aici le citim și aici le adoptăm.
De aceea, cu mare respect, eu sunt împotriva amendamentului făcut de colegul meu, domnul senator Eckstein Péter, ca și împotriva votului deschis. Nu este o hotărâre care privește un lucru de ansamblu, ci privește declanșarea urmăririi penale, privește cererea de declanșare a urmăririi penale, ceea ce, potrivit procedurii, trebuie să se facă numai prin vot secret, vot secret care este un drept și o obligație, deci nimeni să nu se joace cu votul secret, să arate bilele.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.