Dan Gabriel Popa

## Domnule președinte,

## Doamnelor și domnilor senatori,

Vă prezint declarația politică intitulată „Banii din Programul de evaluare a sănătății — bani aruncați pe fereastră”.

Programul național de evaluare a stării de sănătate a debutat în urmă cu aproape trei luni. S-au făcut deja primele plăți către medicii de familie și către laboratoare. Sume importante au fost cheltuite pentru tipărirea taloanelor, pentru trimiterea lor la niște adrese mai mult sau mai puțin reale, pentru realizarea și implementarea unor softuri de o calitate absolut mediocră. Acest program național va costa, din spusele ministrului sănătății, circa 300 milioane de euro. Este o sumă mare și nu cred că e suficientă explicația că sănătatea oamenilor cere aceste cheltuieli atâta timp cât programul în sine s-a dovedit discutabil.

Ministerul Sănătății Publice a pornit de la ideea că pentru a avea politici de sănătate eficiente, care să justifice alocarea de fonduri bugetare, trebuie cunoscută cât mai exact starea de sănătate a populației. Actualele statistici se pare că nu l-au mulțumit pe ministru, astfel încât a luat decizia să creeze o altă statistică, pentru că asta va aduce nou Programul de evaluare a stării de sănătate. Această nouă statistică va fi, însă, una cu multe date false, și sunt convins că specialiștii în sănătate publică, pe care nu i-am auzit, încă, vorbind despre program, vor avea de comentat și de demonstrat că suntem

pe o cale greșită care poate genera politici greșite de sănătate, a căror aplicare nu va duce nicăieri, în afara cheltuirii altor bani publici în interes mai mult politic decât public.

De ani de zile există în contractul dintre medicii de familie și Casele de Asigurări obligativitatea efectuării unui examen de bilanț pentru fiecare pacient, deci o examinare clinică însoțită de investigațiile de laborator adaptate pentru un diagnostic corect, investigații care puteau fi mai numeroase decât cele din actualul program. Este adevărat, însă, că oamenii nu prea se prezentau pentru acest consult, însă, cred că promovarea intensă a acestui drept al asiguraților ar fi costat mult mai puțin decât programul de evaluare și rezultatele ar fi fost mult mai apropiate de realitate. Este, oricum, binecunoscut faptul că în România morbiditatea este dominată de bolile cardiovasculare, cancere genitale, mamare și pulmonare, tuberculoză, boli cu transmitere sexuală, osteoporoză și afecțiuni digestive.

Ministerul Sănătății Publice are bani pentru a îmbunătăți programele de sănătate axate pe astfel de boli sau pentru a demara altele noi, cu scop curativ, pentru că bolnavii nu sunt o statistică, ci oameni care, din păcate, nu se fac bine pentru că se schimbă miniștrii.

Se vorbește, dintotdeauna, de insuficiența fondurilor alocate sănătății, dar, iată, atunci când avem niște bani, Ministerul Sănătății Publice cheltuiește fără să țină cont de nevoile acute ale sistemului și ale pacienților. Reabilitarea spitalelor, sistemul de urgență medicală, dotarea cu aparatură și ambulanțe sunt priorități enunțate ca atare și în Programul de guvernare. Finanțarea pe aceste sectoare ar fi putut proveni din taxa pe viciu. De altfel, sistemul de asigurări sociale de sănătate din România a beneficiat în ultimii trei ani de mulți bani, bani cheltuiți strict în sistemul sanitar. Cu toate acestea, nemulțumirile pacienților au rămas, pe bună dreptate, identice.