Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 decembrie 2013
procedural · adoptat
Liviu Bogdan Ciucă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Domnule președinte, Domnilor colegi,
Permiteți-mi să dau citire raportului comun asupra Raportului activității Autorității Electorale Permanente în perioada deja prezentată.
Am fost sesizați, în conformitate cu legea și cu regulamentul.
Inițial, s-a propus un raport care a fost readus în discuția comisiilor reunite și, în final, în urma dezbaterilor și a punctelor de vedere exprimate de către membrii celor două comisii, s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, să se înainteze Biroului permanent al Camerei Deputaților și Senatului propunerea de aprobare a raportului de activitate pentru perioada menționată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.