Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 aprilie 2016
procedural · adoptat
Márton Árpád Francisc
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte, Domnilor președinți,
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Avem o decizie, într-adevăr, a Curții Constituționale, conform căreia toate deciziile, toate voturile date în comisii sunt pentru plen – atotputernic – doar consultative.
Erau situații când anumite propuneri de miniștri au căzut în comisie. În unele situații, prim-ministrul desemnat a considerat că e mai bine să-și schimbe ministrul. În alte situații, n-a considerat la fel și s-a votat întregul Guvern, deși unul dintre miniștri a primit aviz negativ.
În mod evident, acea prevedere la care vă referiți dumneavoastră se referă la a lua în considerare, primordial, propunerea Consiliului de administrație. Și vă spun, ca om care am participat la adoptarea acestei legi, rațiunea pentru care există această prevedere.
Acel președinte-director general, după ce noi îl votăm, va trebui să lucreze cu acel consiliu de administrație pe care l-am votat deja – noi cu toții. Și, dacă acel președinte-director general nu are majoritate în acel consiliu, ajungem exact în situația CNA-ului, unde avem un președinte de care nu putem scăpa, dar care nu poate lucra cu majoritatea consiliului.
Asta este rațiunea pentru care s-a legiferat ca, într-adevăr, Consiliul de administrație să vină cu o propunere.
Noi am avut un raport cu o majoritate foarte fragilă, 18 la 19. Majoritatea celor două comisii a dat un vot negativ. Dar, tot așa cum la alte numiri, de exemplu la procedura de ridicare a imunității, de a nu fi arestat, se supune votului propunerea, și aici sunteți obligat să propuneți... supuneți votului propunerea venită din partea Consiliului de administrație. Iar, dacă plenul Camerei Deputaților votează împotrivă, cel care comunică decizia plenului Camerei Deputaților nu este președintele Comisiei de cultură, ci președintele Camerei Deputaților, singurul îndreptățit să reprezinte această instituție.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.