Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 mai 2013
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Daniel Cristian Florian
Discurs
Domnule președinte, Domnilor secretari,
Stimați colegi,
Tema abordată – „România, țara în care munca este sancționată”.
A trecut un an de zile de la debutul guvernării USL. Urmărind declarațiile liderilor USL, ai crede că realitatea vieții trăite de către aceștia nu se regăsește în viața de zi cu zi a cetățenilor. Astfel, dacă domnii guvernanți ne vorbesc despre nenumăratele succese realizate, ceea ce pot observa cetățenii de rând este neputința acestui Guvern în a onora promisiunile din timpul campaniei electorale.
În fapt, un an de guvernare USL se regăsește în viața mai scumpă pe care o trăim, din cauza numărului taxelor și impozitelor care au crescut, creșterii prețurilor la alimente, lipsei locurilor de muncă, inflației, neputinței în atragerea fondurilor europene, neputinței în atragerea investitorilor și lista poate continua. Astfel, domnilor guvernanți, în loc să creați locuri de muncă, asigurați șomeri pentru viitorul țării noastre.
Urmărind cu atenție declarațiile și acțiunile politicienilor USL, ai crede că-și doresc ca această țară să fie una a asistaților social, o țară în care clasa mijlocie să nu existe, iar oamenii să fie direct dependenți de bunăvoința liderilor politici, naționali sau locali. Astfel, dacă dorești să muncești pentru a cultiva câteva hectare de pământ, vei fi taxat mai mult. Dacă dorești să muncești și să crești câteva animale în plus, vei fi sancționat cu o taxă mai mare și s-au gândit că, dacă îndrăznești să câștigi peste o mie de euro, vei fi mai aspru taxat. Deci important este să ai bunăvoința de a munci, pentru că acest Guvern sigur va găsi soluția pentru a te sancționa, ca nu cumva s-o duci mai bine.
Toate acestea în condițiile în care numărul persoanelor care solicită ajutor social de la stat crește pe zi ce trece. În fapt, beneficiile sociale au ca principal obiectiv ameliorarea
sărăciei și menținerea segmentului populației care beneficiază de ele la un nivel minim acceptabil.
Deși ajutorul social trebuie să fie un ultim resort de siguranță, din nefericire, în țara noastră, acesta a devenit un ajutor la care apelează din ce în ce mai mulți oameni, din cauza mecanismelor pieței, care nu reușesc să ofere un suport adecvat cetățeanului. Adică, în lipsa interesului Guvernului de atragere a investitorilor, a fondurilor europene, în aplicarea de măsuri economice pentru dezvoltarea economiei în scopul creării locurilor de muncă, se resimte nevoia cât mai multor persoane de a apela la această măsură a ajutorului social, care este o măsură pentru a continua să trăiești în sărăcie. Astfel, domnilor guvernanți, șansa pe care dumneavoastră trebuie s-o oferiți este locul de muncă și nicidecum o frântură din ceea ce un cetățean are dreptul, condamnându-l să trăiască în sărăcie.
Consider că în anul 2013 trebuie să trăim într-o societate democratică, într-un stat modern, construit pe valori democratice, în care să avem șansa de a ne făuri un viitor decent, să năzuim spre un viitor mai bun, pentru aceasta fiindu-ne asigurate condiții decente de trai, și nu să tindem spre o societate a egalității, eventual a asistaților social.