Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 iunie 2018
Declarații politice · respins
Virgil Daniel Popescu
Discurs
Domnule președinte, Dragi colegi, Acesta este un exemplu tipic de idee bună care poate fi stricată prin acest proiect legislativ.
Da, toată lumea este de acord că risipa alimentară trebuie stopată. Dar nu așa.
Dumneavoastră propuneți – și ieri s-a întâmplat acest lucru, s-a modificat –, prin art. 3, ca donațiile care se fac de marile supermarketuri să poată fi revândute. Revândute de orice ONG. Nu vorbim numai de întreprinderi sociale, nu vorbim de centrele de asistență socială, vorbim de orice ONG.
Or, dragi colegi, cunoscând foarte bine fantezia Partidului Social Democrat, nu pot să nu mă gândesc la faptul că zahărul și uleiul pot fi legalizate în acest moment.
Pentru că abia în februarie 2019, exact cu o lună sau cu două luni înainte de alegeri, dumneavoastră vă puteți înființa foarte multe ONG-uri care n-au nicio legătură cu scopul acestor lucruri.
Pentru că, dacă ar fi fost pentru protecție socială, pentru oameni nevoiași, n-ați fi scris în textul legii că orice consumator final poate fi beneficiarul acestor revânzări de lucruri. Și mai este un lucru la care noi v-am atras atenția ieri, în comisie.
Donația, conform Codului civil, trebuie să îmbrace obligatoriu forma autentică.
Păi cum credeți dumneavoastră că se va merge la notar de fiecare dată, pentru orice donație de către un supermarket și un ONG sau orice altă întreprindere?
Codul civil, art. 1.111, spune: donația îmbracă forma autentică sub sancțiunea nulității.
Ați făcut o lege care, pe lângă faptul că voiați să vă ajute, este și proastă, este și impracticabilă.
De aceea, Partidul Național Liberal, pentru faptul că este o idee bună, se va abține de la acest vot, dar nu va participa cu un vot pozitiv.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.