Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 ianuarie 2010
procedural · adoptat
Viorel Riceard Badea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte,
Dragi colegi,
În sfârșit, se pare că am realizat și noi importanța comunității românilor din Republica Moldova. Iată că începem să revenim la normalitate în ceea ce privește relația cu cei de lângă noi.
Evident, nu numai că noi vom fi de acord cu ratificarea acestui acord, mai mult decât atât, vreau să vă spun că Partidul Democrat Liberal continuă reformarea instituțiilor în ceea ce privește relațiile cu românii de pretutindeni.
Vreau să vă spun că am reușit, după eforturi îndelungate, să aducem departamentul la prim-ministru și sunt de-a dreptul foarte, foarte marcat că, într-adevăr, de această dată, ne întoarcem cu fața către Republica Moldova.
Mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest tratat. De asemenea, vreau să vă anunț, din acest plen, că grupul nostru va propune reactivarea Comitetului interparlamentar cu Republica Moldova. De asemenea, vom face tot ceea ce este posibil pentru readucerea politicii pe care am inițiat-o în anii 1998–2000 în ceea ce privește comunitățile românești de pretutindeni și, cu siguranță, vom încerca să facem tot ceea ce este posibil ca respectarea drepturilor comunităților românești de pretutindeni să aibă un loc prioritar în ceea ce privește politica externă a României.
Vă mulțumesc mult de tot și vă doresc succes în continuare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.