Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 martie 2014
Informare · informare
Raluca Turcan
Discurs
## Domnule președinte,
## Dragi colegi,
Partidul Democrat Liberal menționează că, ulterior depunerii acestei inițiative legislative, a fost dată pe furiș o ordonanță de urgență, nr. 117/2013, prin care universitățile trebuie să contribuie cu 5% din veniturile proprii la un fond-fantomă al Ministerului Educației Naționale, fără o destinație clară a acestor bani.
Practic, prin această ordonanță se încalcă legislația în vigoare, se încalcă autonomia universitară conferită de art. 206 alin. (2) din Legea educației naționale, prin care universitățile, în baza autonomiei universitare, pot dispune integral de veniturile obținute din școlarizarea studenților străini.
Așadar, din nefericire, această inițiativă legislativă nu mai este oportună, însă ea a fost înlocuită de o ordonanță de urgență legiferată în Parlament și autonomia universitară este știrbită în acest moment în România. Și Partidul Democrat Liberal cere, suplimentar dezbaterii acestei inițiative legislative, clarificarea fondului în care se duc 5% din veniturile universităților din România.
Așadar, Partidul Democrat Liberal se abține la acest vot.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.