Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 august 2008
other · adoptat
Norica Nicolai
Discurs
Domnule președinte, este fără precedent. Este prima dată în istoria acestui Parlament când discutăm o astfel de chestiune. Sper să nu mai avem astfel de discuții în Parlamentul României. Izvorul acestei hotărâri îl constituie categoric art. 1 alin. (4) din Constituție. Am vorbit despre echilibrul puterilor.
Celelalte texte pe care Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări vi le propune sunt, de asemenea, reflectări ale principiului constituțional. Când cerem Parchetului să-și facă datoria, să administreze probele, îi cerem să respecte art. 16 din Constituție: „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice”. Nu îi cerem nimic, să inculpe pe cineva, să disculpe pe cineva sau să administreze probe. Îi cerem să respecte acest principiu constituțional. Când cerem Parchetului să respecte termenul rezonabil ne bazăm pe prevederea Constituției care cere instanțelor judecătorești și autorităților judecătorești, le creează obligativitatea ca procesele să se desfășoare într-un termen rezonabil. Respectăm convențiile europene. Nu este o chestiune care ține de partizanat politic, dacă doriți.
Le spunem foarte clar: același tratament față de toți cetățenii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.