Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 septembrie 2008
Informare · Trimis la votul final
Cristian Sorin Dumitrescu
Discurs
## Domnule președinte,
## Eu o să fiu foarte scurt.
N-are rost să mergem la comisie. Toată lumea este conștientă că nu suntem de ieri, de azi în Parlamentul României, suntem de cel puțin 4 ani, că e o problemă de cum se abordează această situație. Sunt unii care vor să mențină în administrarea statului, pentru că proprietatea nu se schimbă cu nimic, pentru că așa li se pare normal, și sunt alții care cred în descentralizare.
Și, aici, dacă ne uităm în programele tuturor partidelor, constatăm că toată lumea este pentru descentralizare. Or, este exemplul cel mai elocvent al unei astfel de decizii care să permită transferul către ceea ce noi spunem cu toții – că administrația locală este capabilă să administreze mai bine dreptul de subsidiaritate, atât de disputat și discutat în Uniunea Europeană și așa mai departe. Deci nu avem ce să trimitem. Aceste discuții au fost făcute în Comisia juridică, de disciplină și imunități. Nu e nimic nou sub soare. Este vorba de două concepții și atunci o să le tranșăm prin vot.
Asta este maniera democratică de a alege între cei care vor progresul, cei care vor descentralizare, cei care vor modernizarea vieții economice în România și a administrației în România și cei care vor să rămână la statutul de centralizare. Asta este simplu ca bună ziua. Ce să mai
discutăm în comisie? Ceea ce am discutat de foarte multe ori până acum?
Vă rog, domnule președinte, față de aceste considerente să ne exprimăm prin vot.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.