Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 februarie 2014
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Tinel Gheorghe
Discurs
## Domnule președinte,
Eu observ că, în timp ce titularul acelui post, președintele Camerei Deputaților, este extrem de restrictiv în privința aplicării regulamentului, dumneavoastră sunteți extrem de larg în ceea ce privește punerea lui în aplicare.
Cine vrea vorbește ce vrea, cum vrea, la ce oră vrea și după cine vrea. Or, regulamentul spune clar că în cadrul dezbaterilor generale fiecare grup parlamentar își desemnează câte un singur reprezentant. Numai dreptul la replică sau pe procedură este obligatoriu a fi acordat. Or, aici, pe cuvântul meu, nu mai înțeleg nimic... Ca să știu dacă s-a modificat între timp regulamentul și dați la liber posibilitatea intervențiilor de la plen sau rămânem în sensul strict al regulamentului!
Și a doua întrebare, a doua problemă este că membrii Comisiei nou-înființate de transport sunt chemați la nu știu ce plen de ședință de constituire. Or, după câte știu eu, nici Biroul permanent n-a aprobat lucrul în paralel cu plenul și nici plenul astăzi n-a aprobat acest lucru. Așa că să lăsăm această posibilitate după desfășurarea plenului și după votul final.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.