Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 august 2008
other · adoptat
Corneliu Vadim Tudor
Discurs
## Domnule președinte,
Eu sunt de acord cu domnul senator Tărăcilă și cu distinsele doamne din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, pentru că vor mai veni, probabil, astfel de cereri și dacă vor semăna cu acestea pierdem timpul, ne insultă și inteligența, pe undeva.
Eu am studiat cererile respective, de fapt, referatele finalizate cu cereri de declanșare a urmăririi penale și vă spun că sunt pline de erori, inclusiv gramaticale, de topică a limbii române, adică parcă sunt făcute de niște copii de clasa a patra.
Haideți să ne păstrăm rangul nostru, Parlamentul nu este lada de gunoi a nimănui. Care va să zică, toată lumea dă în Parlament, dar noi nu avem dreptul să le spunem: „Domnilor, când veniți la instanța supremă a democrației unei țări, veniți cu temele făcute. Prezentați-vă frumos, că nu este de datoria noastră să pierdem vremea cu asemenea prostii”.
Repet remarca mea, să nu fie termenul „îngrijorări”, pentru că este ceva deja apocaliptic, să fie „obiecții”. Eu zic că, dacă se va ajunge în situația să adoptăm acele hotărâri în urma votului, să facem acest pas pentru a impune respect pentru această instituție, dacă ni se cere randament, dacă ni se cere performanță. Noi venim din concediu, unii au fost în spitale, știu că sunt unii colegi care vin după operații și pierdem timpul cu niște inepții ale unor oameni care cred că ajunge simpla lor semnătură de la DNA și toți să tremurăm de frică.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.