Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 mai 2010
Declarații politice · respins
Iulian Urban
Declarații politice depuse în scris de către senatorii:
Discurs
Domnule președinte, pe procedură.
Vreau să vă semnalez un aspect pe care vreau să-l luăm în discuție și să consultăm inclusiv punctul de vedere al președinților celor două comisii, cât și al reprezentanților Guvernului.
La art. 36, la punctul 50 din raport, am adus niște modificări la dispozițiile Legii nr. 115/1996, pentru declararea și controlul averii demnitarilor, a magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici.
În condițiile în care ne uităm în Constituția României, vedem că, pe această lege, Cameră decizională este Camera Deputaților. Pe cale de consecință, cred că, în acest moment, adoptarea de către Senat, în calitate de Cameră decizională, a acestui art. 36 va duce la ridicarea unei excepții de neconstituționalitate, întrucât nu se respectă, în primul rând, dispozițiile constituționale, astfel încât propun să discutăm pe acest aspect și să vedem ce hotărâre vom lua din acest punct de vedere.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.