Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 octombrie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Aurelia Vasile
Discurs
## Domnule președinte,
Grupul parlamentar al PSD+PC nu este de acord cu retrimiterea la comisie. Pot să vă spun că în cadrul comisiei au fost dezbateri importante. Această propunere a Guvernului, ordonanță de urgență – am putea să-i spunem „poliția medicală” –, această ordonanță trebuie respinsă, domnule președinte, pentru că jignește atât corpul medicilor, jignește cetățeni ai României. Teoretic, permite violarea domiciliilor și multe altele.
## Domnule președinte,
Noi dorim ca acest proiect de lege să fie dezbătut și nu suntem de acord cu propunerea liderului de la Partidul Democrat Liberal, domnul Toader, de a fi retrimis la comisie. De ce? Pentru că ordonanța își face efectul și în continuare, deci și în continuare, cetățenii României să fie jigniți, medicilor, de asemenea, să li se pună la îndoială pregătirea profesională. În condițiile în care au mai rămas ici și colo câte un medic, câte un specialist sau, știu eu, corpul medical mediu, infirmiere, asistente medicale, cred eu că politica Guvernului, dacă continuă, probabil că o să trebuiască să ne întoarcem la vraci.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.