Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 aprilie 2008
Informare · Trimis la votul final
Marian Sârbu
Discurs
## Domnule președinte,
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru muncă și protecție socială a fost sesizată prin adresa nr. 837/3.12.2007 cu dezbaterea pe fond în procedură obișnuită a Propunerii legislative pentru modificarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată.
La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul negativ al Consiliului economic și social; avizul negativ al Comisiei juridice, de disciplină și imunități; avizul favorabil al Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați; punctul de vedere negativ al Guvernului.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât cuantumul alocației de stat să fie 200 de lei pentru toți copiii, fără a se mai face distincție în funcție de vârsta acestora.
Comisia propune plenului Camerei Deputaților respingerea inițiativei legislative din următoarele considerente: aplicarea soluției preconizate de inițiator ar conduce la excluderea întregii familii a beneficiarului de la o serie de alte prestații și servicii sociale; majorarea alocației
de stat pentru toți copiii poate avea și efectul nedorit al creșterii numărului de copii în familiile sărace, care astfel vor trăi numai din alocații fără să mai dorească includerea în măsurile active pentru realizarea bunăstării familiei.
Având în vedere cele precizate, vreau să vă adaug și faptul că propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în ședința din 27 noiembrie 2007.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.