Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 aprilie 2009
Declarații politice
Valeriu Tabără
Discurs
## Domnule președinte,
În primul rând, există un singur președinte la Comisia pentru agricultură, industrie alimentară, silvicultură și servicii specifice din Camera Deputaților și acela sunt eu. Și vă asigur, domnule ministru, domnule deputat, că sunt un om cu respect și față de dumneavoastră, și față de oricare din această sală, pe care îi consider colegi și, în același timp, cred că toți lucrăm după același regulament.
Domnule ministru,
Vreau să vă reamintesc că, în urmă cu două săptămâni, din această sală, am primit aceste sesizări, de la această tribună s-a cerut retrimiterea la comisie a acestei ordonanțe. S-a retrimis la comisie, noi am făcut demersuri către Guvern, sesizând aceste nereguli, și am așteptat răspunsul, ne-am încadrat exact pe ceea ce hotărâse Camera Deputaților. Nu s-a mai așteptat să elaborăm noi raportul și această ordonanță s-a pus pe ordinea de zi. E regulamentar ce s-a făcut.
Deci nu ne-am opus cu absolut nimic și nu am venit cu altceva decât în ceea ce privește comportamentul nostru pe regulament și n-am avut decât să sesizăm că există lucruri neclare, iar Camera Deputaților a hotărât retrimiterea. Noi veneam cu un raport acum, cu un raport suplimentar, așa cum se procedează.
Și vă rog, domnule ministru, eu vă înțeleg, sunteți în opoziție, aveți puține lucruri pe care să ni le reproșați, vă rog să vedeți și dumneavoastră regulamentul, ca oricare, și să-l recitiți și, mai ales, să vă modificați limbajul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.